Unii dintre noi au inceput sa isi faca planuri pentru concediul de vara sau chiar au profitat deja de ofertele de tip early-booking, bucurandu-se astfel de preturile mai scazute. Pentru cei care doresc sa petreaca o vacanta mai prelungita sau doar un weekend pe litoralul romanesc, informatiile despre hoteluri pot fi utile. Tocmai de aceea, vin in ajutorul nehotaratilor cu impresii de la Hotelul Doina din Neptun. Vara trecuta am stat aici 5 nopti si per total a fost o experienta ok.
Am ajuns la hotel intr-o zi de marti, pe la ora 12 si am primit imediat o camera, cu toate ca check-inul incepe in mod normal dupa ora 16. Masina am lasat-o in parcarea hotelului, am gasit un loc fara probleme, dar in weekend hotelul a fost complet rezervat, iar cei care au plecat la plimbare cu masina au avut mari probleme sa gaseasca la intoarcere un loc de parcare undeva in apropierea hotelului, caci in parcare nici se punea problema.
Amplasare hotel
Mare atentie la amplasarea hotelului fata de plaja. Desi pe site scrie ca distanta pana la plaja este de 300 metri, acestea sunt povesti frumoase fara corespondenta in realitate. E de mers pe jos un kilometru bun, prin soare, prin umbra, dupa cum aveti noroc. Daca vreti sa luati la plaja geanta frigorifica, sezlonguri, umbrela, lopatele pentru copii si altele, hotelul Doina este o optiune foarte proasta. Reorientati-va!
Cum sunt camerele?
Camera noastra de la etajul 3 a avut vedere inspre strada Trandafirilor, adica strada principala din Neptun. Fiind un hotel construit de catre comunisti, camerele nu sunt foarte spatioase si cu toate ca hotelul a fost modernizat, nu s-a vrut sau nu s-a putut face nimic in ceea ce priveste dimensiunea camerelor.
Dintr-un hol ingust se intra in baie si in camera. Primul minus pentru baie: nu exista geam, doar o instalatie de ventilatie care functioneaza cam prost, fiind si foarte zgomotoasa. Alt lucru care ne-a incomodat a fost lipsa barelor pentru prosoape, baia avand doar un inel metalic pentru un prosop de maini. Am gasit in baie sapun, gel de dus si sampon. Acestea au fost inlocuite de fiecare data cand a fost nevoie, la fel si prosoapele.
In camera, pentru a crea putin spatiu, patul era lipit de perete. Legat de pat, doua persoane solide ar avea probleme serioase cu dormitul, acesta fiind destul de ingust. Televizorul din dotare este vechi si mic, dar suficient pentru cei care nu se pot lipsi de televizor nici macar pentru cateva zile. Nu va puneti prea multe sperante nici in internet, acesta funtioneaza bine doar langa receptie, mediocru pe holuri si deloc in camere. Ne-am bucurat de aparatul de aer conditionat, fara el atmosfera din camera ar fi fost insuportabila.
Pe balcon am gasit doua sezlonguri de panza, dar erau atat de murdare si patate, incat nu ne-a venit sa ne asezam pe ele. O camera cu balcon catre strada principala nu este cea mai buna optiune pentru persoanele care cauta liniste. Seara de seara, am auzit muzica data tare pana dupa miezul noptii, atat de la restaurantul hotelului, cat si de la localurile din zona.
Restaurantul hotelului
Pentru ca tot veni vorba de restaurant, noi am optat pentru cazare cu mic dejun inclus. Fiind matinali, am ajuns la micul dejun printre primii, gasind astfel mereu mese libere si curate. Am observat ca dupa o anumita ora, cel putin in weekend, este mai greu sa gasesti o masa care sa nu fi fost ocupata inainte, iar chelnerii nu se grabesc sa stranga dupa oaspeti. Mancarea a fost variata si proaspata, dar nu senzationala. Bufetul cuprinde branzeturi, mezeluri, oua preparate in mai multe feluri, legume si fructe proaspete, lapte, iaurt, cereale, cateva produse de patiserie, sucuri, cafea.
De cateva ori, am ales sa luam si cina tot la restaurantul hotelului. Desi chelnerii sunt prompti in ceea ce priveste preluarea comenzii, am asteptat chiar si o ora pana a venit mancarea, in conditiile in care nu am comandat preparate care necesita preparare termica prelungita. Am fost usor agasati de catre unul dintre chelneri, mai exact Nea’ Gigi, cum ii spuneau colegii. Nea’ Gigi avea undeva la 60 de ani, era extrem de lingusitor, adresandu-se clientilor cu apelativul „sefu’ ” si manifestandu-si nemultumirea daca bacsisul lasat era mai mic decat spera. Dar mancarea a fost de fiecare data buna, iar puiul la ceaun delicios, ne-a placut atat de mult, incat am comandat doua seri la rand acest fel.
Preturile pentru mancare sunt o idee mai mari decat in alte restaurante din statiune, iar o noapte de cazare in lunile iulie-august in 2015 sare de 300 lei/camera. Mi se pare foarte mult avand in vedere ce se ofera, dar am vazut pe site-ul oficial pachete cu tratament, de o saptamana, care sunt putin mai ieftine. Cu toate ca per total experienta la hotel Doina a fost una ok, fara mari incoveniente, data viitoare cand ajungem in Neptun vom cauta un hotel care ofera un raport pret-calitate mai bun.
Constantinescu v
La tratament lasă de dorit in toate privintele pt orce ședința de tratament dai o atenție de 10 lei la masaj nămol nu te ajuta nimeni sa cobori după fotoliul de masaj (o doamna și rupt mâna cind a coborit )a trebuit sa meargă singura la Spitalul de urgenta Mangaliei nu a interesat pe nimeni ce sa întîmplă .( mascarea este Carmen )