La sfârșitul lunii mai ne-am bucurat de o vacanță în Grecia, mai exact in Thassos – așa numita „insula de smarald”. Am ales să mergem în Thassos la început de sezon 2022 deoarece suportăm cu greu caldura din lunile de vară și am vrut sa profităm de plajele goale, liniștea odihnitoare și prețurile accesibile.
Drum spre Thassos
Pe partea de traseu, am urmat recomandarile generale si am mers astfel: București-Ruse-Veliko Tarnovo-Makaza-Keramoti (port feribot)-Limenas. Am plecat la 4 dimineata din București, iar la ora 12 ne îmbarcam pe feribot.
Feribot Thassos
Exista două firme care opereaza pe acest traseu: go-thassos și thassos ferries.
Cât am stat la graniță?
Punctele de trecere a frontierelor au fost libere și am făcut doar 2 pauze scurte. Din păcate, returul pe același traseu ne-a mâncat 4 ore în plus din cauza unui camion răsturnat cu aproximativ 80km înainte de Veliko, drumul fiind blocat pe ambele sensuri.
Cazare Thassos
Tot pe partea de logistică, menționez că am avut cazarea in Skala Sotiros, localitate aflată pe coasta de vest la jumătatea distanței dintre Limenas și Limenaria. Recomand Skala Sotiros pentru cei care doresc liniște, o atmosferă mai degrabă rurală, chiar plictisitoare. Cel puțin la final de mai erau deschise în localitate doar 2 cafe baruri, un snack bar, un fast-food cu gyros, souvlaki și o brutărie care după orele 10-11 cam rămânea fără marfa cea mai bună. Singurul lucru care ne-a displăcut a fost lipsa unor alternative pe partea de mâncare gătită, practic am fost nevoiți să mergem cu mașina în alte localități de fiecare dată când am vrut să mâncăm ceva mai serios.
Unde am stat?
Am stat la Yalos Beach Maisonettes, la câteva minute de mers pe jos de centrul localității și la 50 metri de o plajă micuță, de care ne-am bucurat în exclusivitate tot sejurul. Cazarea arată exact ca în pozele de pe internet, dar avea un aer stătut, de neaerisit. Probabil am fost primii oaspeți din acest sezon. Nu voi insista asupra subiectului, dacă sunt întrebări legate de cazare, voi răspunde punctual cu mare drag în comentarii.
Plaje Thassos
Acum să trecem la partea de plaje, mâncare, oportunități de petrecere a timpului. Am încercat să alternăm zilele mai obositoare cu drumuri lungi cu cele de levenit „pe lângă casă”.
Mai jos o enumerare cu scurtă descriere a plajelor la care am fost:
- La Scala Beach, situată la 2 km de Limenas. Plaja are locuri de parcare amenajate chiar lângă intrare și este dotată cu toate cele trebuincioase pentru a petrece o zi întreagă la fața locului – wc-uri, vestiare, dușuri, umbră naturală și artificială, pufuri, șezlonguri, restaurant cu mâncare gătită, dar și preparate rapide care se pot servi la șezlong. Apa este limpede, cristalină, nisip nu foarte fin, dar nu este nevoie de încălțăminte specială. Singurul minus pe care l-am găsit este legat de prețuri, pe care totuși le-am considerat justificate de întregul pachet. Ca idee, un cappucino a costat 4,5 euro, un sandwich club cu cartofi prăjiți 16 euro, o bere 6 euro, un platou cu fructe proaspete 10 euro, o sticla de vin de la 25 euro în sus.
- Paradise Beach, situată pe coasta de est la aprox. 15 minute de Golden Beach/Skala Potamia. După părăsirea șoselei principale, drumul devine abrupt și îngust. Dacă doriți să parcați chiar lângă plajă, încercați să ajungeți devreme deoarece sunt puține locuri de parcare. Noi am ajuns la Paradise Beach când totul era în plină amenajare, se lucra intens pentru sezonul de vară, motiv pentru care nu existau șezlonguri, nu puteai cumpăra nimic de la localurile situate pe plajă. Am găsit aici un nisip super fin și o apă cu acces lin, deloc adâncă, perfectă pentru copii mici. Mi s-a părut cea mai potrivită plajă pentru juniori din punct de vedere al nisipului și al apei.
- Golden Beach este probabil plaja cea mai populară din Thassos. Noi am fost pe aici doar în trecere, nu am stat să ne bucurăm de apă și soare. Am văzut o porțiune a plajei din localitatea Skala Potamia, în dreptul tavernelor Captain Fish și Fish Art. Fâșia de nisip era foarte îngustă, marea puțin agitată în ziua respectivă.
- Platana Beach a fost pentru noi o mare țeapă. Practic este plaja privată a unei familii, am intrat prin curtea lor, dar totul era un mare depozit de deșeuri și materiale de construcții rămase pe acolo din sezonul anterior. Mi s-ar fi părut corect să pună un afiș unde să menționeze care este starea actuală. Una peste alta, cred că în sezon e ok. Umbră naturală din plin, apă limpede cu ceva pietre la intrare, atmosferă relaxantă.
- Arriba Beach – am ajuns aici după ce am plecat dezamăgiți de la Platana. Plajă umbroasă, cu o atmosfera relaxată, stil boho, muzică raggae în surdină, prețuri ok la meniul de băuturi, iar ocuparea șezlongurilor este condiționată de consumație de la bar, fără sumă minimă.
- Psilli Ammos este o plajă faină, nisip foarte fin, apă turcoaz limpede și un beach bar măricel cu restaurant. Prețurile mi s-au părut piperate, iar plaja este micuță. Deși eram în extrasezon, aproape toate locurile erau deja ocupate până în ora prânzului. Am vrut să beau un cappucino, dar la bar nu aveau lapte și nici că cineva s-ar fi ocupat să dea o fuga până la cel mai apropiat magazin să cumpere câțiva litri de lapte.
- Aliki mi s-a părut supraevaluată. Am făcut vreo 50 minute bune din Skala Sotiros până acolo, plaja este mică, aglomerată, chiar la intrare în apă este o porțiune mică (câțiva pași) cu bolovani. La plusuri aș menționa faptul că apa este liniștită, plaja situându-se într-un golf protejat de valuri mari. Am găsit șezlonguri cu 10 euro/2 bucăți sau gratuite cu condiția să servești masa de prânz acolo. Mare atenție la aricii de mare, căci o fetiță din grupul nostru a călcat din greșeală pe unul mort.
Multe plaje superbe
Cam acestea sunt plajele la care am fost noi în cele 10 zile de vacanță. Desigur, Thassos-ul este înțesat cu zeci de alte plaje superbe, fie amenajate, fie sălbatice, sunt convinsă că există un loc potrivit pentru fiecare vizitator, indiferent de ce așteptări și dorințe are.
Scala beach
Pentru noi, călătorind cu 2 copii mici de nici 4 ani, respectiv 8 luni, cea mai potrivită variantă a fost La Scala Beach, motiv pentru care am și început lista cu ea.
Am fost de 3 ori în cele 10 zile la La Scala și ne-au ajutat enorm existența unor băi curate, proximitatea parcării, opțiunea de a mânca ceva decent, umbra plăcută numai bună de parcat căruciorul cu bebelușul adormit la plimbare sub palmieri, toată atmosfera ne-a venit ca o mănușă. Nu bag mâna în foc că este la fel de plăcută experiența în toiul verii :).
Țineți aproape pentru componenta culinară a vacanței, căci ce vizită în Grecia poate fi completă fără platouri cu fructe de mare, pește proaspăt și vin rece?