Castelul Hohenzollern este unul dintre cele mai frumoase si impunatoare castele din Germania, avand parte aproape in totalitate numai de recenzii pozitive si note maxime, putin fiind cei care pleaca dezamagiti de aici.
Castelul este situat in inima land-ului Baden Württemberg, in imediata apropiere a oraselului Hechingen si la aproximativ 60 km de capitala land-ului, Stuttgart. Daca va aflati in Stuttgart sau in regiune, merita sa faceti o excursie de o zi pana la castel. Cu masina este probabil cel mai comod, dar la fel de bine se poate ajunge si cu trenul. Noi am luat trenul direct din Stuttgart, in mai putin de o ora am ajuns la gara din Hechingen, unde in mod convenabil exista un autobuz destinat doar celor care vor sa mearga la castel. Nu se pune problema de mers pe jos deoarece sunt cativa km buni la mijloc si drumul nu este gandit pe toate portiunile pentru pietoni.
Cum se ajunge la Castelul Hohenzollern
Deoarece castelul Hohenzollern se afla in regiunea metropolitana Stuttgart, am avut posibilitatea de a lua un bilet de transport in comun valabil pe toate mijloacele de trasport care circula in interiorul regiunii metropolitane. Acest bilet se numeste Metropol Ticket Stuttgart, este valabil o zi intreaga, costa 20 euro pentru o persoana, iar pentru fiecare persoana in plus se platesc alti 4 euro. Deci pentru 2 persoane am platit 24 euro, s-a meritat complet caci am profitat de bilet pe drumul catre gara, cu acelasi bilet am mers cu trenul pana la Hechingen si inapoi, iar cireasa de pe tort a fost ca nu am fost nevoiti sa mai cumparam bilete in autobuzul care ne-a dus la castel.
Autobuzul lasa vizitatorii intr-o parcare la poalele dealului cu o altitudine de 855 m unde este construit castelul, iar de aici se poate ajunge sus fie cu microbuzul in schimbul a cativa euro, sau pe jos dupa o urcare de 15-20 de minute. Este foarte important de stiut ca biletele de intrare la castel se pot cumpara doar din parcarea unde te lasa autobuzul, sus nu mai exista casa de bilete.
Istoria castelului Hohenzollern
Castleul Hohenzollern a fost resedinta regilor prusaci si a imparatilor germani din familia Hohenzollern, mentionata pentru prima data in izvoare scrise in anul 1061. Prima mentiune documentara a unui castel in aceasta locatie dateaza din 1267, dar nu se cunosc prea multe detalii despe acest castel sau cetate, cert este ca au fost descoperite ziduri vechi datind din prima jumatate a secolului al XI-lea si ca a fost distrus in totalitate in 1423.
Al doilea castel a fost construit in 1454 si a schimbat de-a lungul secolelor multi proprietari care nu au fost interesati de starea acestuia, astfel ca la inceputul secolului al XVIII-lea era o mare ruina. Abia in anul 1819, printul Friedrich Wilhelm al Prusiei, devenit ulterior regele Friedrich Wilhelm, a luat decizia de a reconstrui castelul si dupa alti 31 de ani, in 1850, castelul a capatat forma si stilul neogotic pe care le are si in prezent.
Experienta de la castelul Hohenzollern. Pret bilet
Toate astea, dar si multe alte lucruri interesante, le-am aflat in cadrul turului pe care l-am facut in castel cu un ghid. Accesul in interior se face doar in cadrul unui grup cu ghid, pe cont propriu se poate intra o singura data pe an si imi imaginez ca este foarte aglomerat. La final, am intrat intr-o incapere-muzeu unde erau expuse obiecte personale ale familiei Hohenzollern, iar piesa de rezistenta este coroana care a apartinut regilor Prusiei.
Din dreptul zidurilor exterioare ale castelului vizitatorii au in fata lor o priveliste superba asupra dealurilor si padurilor din zona. Intrand in curtea interioara, imediat pe partea dreapta, se afla capela castelului Hohenzollern. Este o capela mica si modesta care a devenit loc de veci pentru o parte din membrii familiei Hohenzollern.
Tot in incinta castelului exista un magazin de suveniruri si un restaurant cam demodat, cred ca nu a mai fost modernizat din anii ’80. Preturile pentru un fel principal sunt undeva la 10 euro, o cafea 2 euro, dar problema e spatiul, fiind foarte putine mese si multi doritori.
Pentru a nu avea surprize neplacute, mergeti din timp inapoi in parcarea in care v-a lasat autobuzul, caci acesta face drumul o data pe zi, iar daca ati ratat autobuzul de intoarcere in Hechingen, perspectiva nu este roz.
No Responses