Zilele trecute am aflat despre Google Flights. Ma obisnuisem ca ultimele tool-uri Google sa nu mai fie wow, dar Flights este super wow datorita design-ului, a inuitivitatii si a rezultatelor afisate. De fapt e atat de simplu incat la inceput am fost putin bulversat.
Skyscanner si Momondo au un mare rival in Google Flights. De fapt agentiile de turism au un mare rival in Flights. Dar sa o luam incet si sa va explic ce face Flights.
Baza de date
In spatele lui Google Flights este o baza de date imensa cu zboruri aeriene, ceea ce presupune ca ne aduce un mare serviciu noua, celor care dorim bilete ieftine si la ore convenabile.
Cum functioneaza Google Flights?
In functie de IP, Google setează orașul de plecare și data cea mai apropiată cu oferte bune pentru biletele de avion.
O dată ce ați intrat pe www.google.com/flights, sub zona de cautare vi se prezinta cele mai bune oferte din perioada respectivă.
Daca apasati butonul „Extinde harta” Google va prezinta pretul biletelor de avion catre orasele vizibile pe harta. In momentul in care setati orasul de destinatie, vi se va afisa un grafic cu preturi, grafic care va ajuta sa vedeti zilele cu tarifele cele mai bune.
Optiunea „Ma simt norocos” este foarte buna daca aveti chef de un city-break sau de o vacanta spontana si nu aveti o preferinta anume in ceea ce priveste destinatia. In functie de popularitate, costuri si istoricul cautarilor, Google Flights va recomanda un zbor convenabil, catre un oras indragit. La simularea pe care am facut-o, mi-a recomandat Londra cu RyanAir, la inceputul lunii aprilie pentru 128 USD.
Setari care iti usureaza viata
Din bara de sus se pot face diferite setari:
- numarul escalelor,
- durata zborului,
- orele dorite,
- companiile aeriene preferate.
Preturile nu pot fi afisate in lei, dar exista multe alte variante, printre care si euro sau dolari americani.
Rezervari
Pentru anumite zboruri este afisat doar orarul si compania aeriana, neexistand date exacte despre pret. In astfel de cazuri, sunteti redirectionati catre site-ul care comercializeaza respectivele bilete.
Rezervarile nu se pot face direct prin Flights, ci sunteti mereu redirectionati catre site-ul companiei aeriene sau de ticketing online care va ofera varianta cea mai convenabila.