Am vizitat frumoasa Ljubljana la finalul lunii martie. Natura nu-si revenise la viata, dar mi-am imaginat cat de frumoasa ar fi Ljubljana daca totul ar fi verde in jur. Imi doresc s-o revad primavara tarziu, vara sau toamna. Pun pariu ca e incantatoare. Raul Ljubljanica ii da un farmec aparte capitalei Sloveniei.
Mi-a placut foarte mult faleza raului, centrul vechi care este chiar vechi si nealterat de regimul comunist sau de modernisti. Podurile peste râul Ljubljanica sunt foarte frumoase.
Plimbandu-va prin Ljubljana o sa observati influentele habsburgice, italiene si slave. Aceste influente creeaza unicitatea Ljubljanei.
Ljubljana verde
Ljubljana a fost numita Capitala verde a Europei in 2016. Si credeti-ma ca nominalizarea a fost pe buna dreptate. Orasul are un plan de mobilitate durabila ce are punctul terminus in 2020. Masinile nu au voie in centrul orasului, sunt foarte multe piste pentru biciclisti (am observat multe doamne care mergeau pe bicicleta chiar pe ploaie). In ultimii doi ani s-au plantat suplimentar 2000 de copaci in Ljubljana si tineti-va bine, in ultimii 10 ani s-au construit 5 parcuri care au o suprafata de 40 hectare. Trebuie sa tineti cont ca slovenii nu sunt niste saraci ai Europei si Slovenia este tara cu una dintre cele mai mari rate de proprietate auto din Europa.
Jože Plečnik
El este responsabil pentru arhitectura Ljubljanei din ziua de azi. Multe poduri, biserici, centrul orasului, amenajarea raului Ljubljanica, cimitirul principal al orasului poarta semnatura arhitectului Plečnik. Impactul pe care Plečnik l-a avut asupra Ljubljanei este comparat cu impactul pe care l-a avut Gaudi asupra Barcelonei. Dupa ce Plečnik i-a dat farmec Ljubljanei a plecat in strainatate si si-a adus atributia la multe cladiri din Praga sau Viena. Deci sa nu-i spuneti unui sloven ca Ljubljana are ceva din farmecul Pragai deoarece este invers.
Podurile de peste raul Ljubljanica
Dragonul este simbolul Ljubljanei si exista un pod al dragonilor care stau impozanti la intrare.
Podul dragonilor a fost construit intre anii 1900-1901 si este primul pod asfaltat din Slovenia. Interesant este ca in proiectul initial (1900) podul trebuia sa fie decorat cu lei, in loc de dragoni. Legenda locului spune ca atunci cand podul e traversat de o tanara virgina, dragonii misca din coada.
Pe Podul macelarilor indragostitii isi pot pune lacate ca semne ale iubirii eterne. Nu trebuie sa mergeti cu lacatele din Romania, stati linistiti ca o sa gasiti acolo, la magazinele de suveniruri. Pe acest pod al indragostitilor sunt niste sculpturi interesante. In imediata apropiere a acestui pod se afla niste terase frumoase.
Podul triplu. Aici este kilometrul 0 al fermecatoarei Ljubljana. Pana acum nu am mai văzut trei poduri care se întâlnesc în același punct (pe o parte a raului este un cap de pod, iar de cealalta parte sunt trei capete de pod). Cele 3 poduri dateaza din 1842 si atunci erau construite din lemn. Forma actuala le-a fost data intre anii 1929-1932.
Biserica din zona este superba. Trebuie sa va faceți poze pe cele 3 poduri, dar și în fata bisericii.
Podul cizmarilor, este unul dintre cele mai vechi poduri ale Ljubljanei. Podul a fost reconstruit in forma actuala de cate arhitectul Jože Plečnik între 1931 și 1932. Inainte podul din lemn era prevazut cu spatii unde erau cizmari, de unde si numele.
In total sunt 12 poduri peste raul Ljubljanica. Un localnic imi spune ca faleza raului Ljubljanica este pentru localnici un fel de lounge unde se relaxeaza, isi beau cafeaua, stau cu prietenii la bere. Turistii se pot plimba admirand cladirile pitoresti si podurile celebre. Vara se poate inchiria o canoe si se vasleste pe cursul raului.
Castelul Ljubljana
Orasul s-a dezvoltat in jurul castelului. Exista un funicular cu ajutorul caruia se poate urca la castel, dar am preferat sa urc perpedes. Se poate urca lejer in maxim 15 minute si se coboara in 10 minute. De la castel puteti admira panorama orasului si trebuie sa stiti ca nu se plateste taxa de intrare. Aici am vazut foarte multe grupuri de tineri italieni. Probabil ca erau intr-o mica vacanta/excursie cu scoala. Oricum, italienii sunt niste vizitatori des intalniti in Slovenia si Ljubljana. Sunt și chinezi, in caz ca va faceati griji.
Castelul este un must see daca doriti sa va faceti o impresie asupra orasului. In curtea castelului se afla o terasa-restaurant unde va puteti relaxa. De asemenea, va puteti plimba pe superbul platou din zona castelului.
Taxa pentru funicular este de 4 euro dus-intors, iar pentru un sens costa 2,20 euro.
Parcul Tivoli
Este cel mai mare, avand o suprafata de 5 km², si cel mai frumos parc al Ljubljanei. Se afla in imediata apropiere a centrului orasului. Parcul a fost proiectat de un inginer francez in anul 1813 si a rezultat in urma unirii altor doua parcuri.
Tivoli este traversat de trei alei principale marginite de castani, iar peisajul este intregit de ornamente florale, alte tipuri de copaci, numeroase fantani si statui. Zona parcului se contopeste pe alocuri cu pantele dealului Rožnik, de care este conectat prin mai multe alei si printr-o pista de exercitii fizice, cu mai multe aparate pe traseu.
In apropierea parcului se afla Biserica Ortodoxa Sf Chiril si Metodius (construita in 1936, cu 5 turle impunatoare), Galeria Nationala si Galeria Moderna.
Biserici/catedrale
Catedrala Sf. Nicolas este cea mai impunatoare din oras. Se afla in imediata apropiere a Pietei Centrale (Vodnikov), intre Podul Dragonilor si Podul Macelarilor. Catedrala a fost mentionata pentru prima data in 1262. In 1361 a fost devastata in urma unui incendiu si reconstruita in stil gotic. In 1461 a fost incendiata de turci si reconstruita in stil baroc.
Cupola actuala a catedralei a fost construita in 1841. Fresca a fost pictata in 1844. La intrarea principala a fost pictata ulterior descrierea istoriei Sloveniei, care a devenit tara crestina in 1250, iar cealalta poarta arata istoria diocezei Ljubljana (dioceza – provincie romana). In 1996, in cinstea vizitei lui Papa Ioan Paul al II-lea, au fost adaugate doua porti noi de bronz.
Biserica Ursuline a fost construita intre 1718-1726 din fondurile unui instarit om de afaceri. Cladirea este diferita si atragatoare datorita fatadei cu coloane si acoperisului in stil baroc. Biserica nu este pictata in interior, dar pastreaza un numar mare de lucrari de arta. A fost distrusa in urma cutremurului din 1895 si reconstruita ulterior, iar ultimele renovari prin care a trecut au avut loc in 1966.
Biserica Sf. Francis este o alta biserica ce are un design interesant. A fost construita intre anii 1925-1927.
Intrarea principala in biserica este dominata de o colonada. Compartimentarea interioara este realizata prin intermediul unor coloane de caramida, care lasa suficient spatiu pe exterior pentru o plimbare de-a lungul bisericii. Altarul principal este flancat de altare laterale, pozitonate la capatul randurilor de coloane. Clopotnita cu o forma deosebita, localizata in partea centrala a acoperisului, a fost adaugata in 1931.
Biserica Franciscana se afla in Piata Preseren si este simbolul orasului. Datorita culorii frapante apare in majoritatea imaginilor in care este descrisa Ljubljana. Se afla in imediata apropiere a Podului Triplu.
Inchirierea bicicletelor
Ljubljana este un oras al biciclistilor. Unii vorbesc despre Copenhagenization in Ljubljana. Ideea este ca locuitorii Ljubljanei si-au dorit ca orasul lor sa devina unul verde, mai putin poluat, un oras unde se poate trai sanatos.
Veti intalni peste tot foarte multi biciclisti. Nu sunt violenti, nu vor claxona isteric, sunt obisnuiti cu turistii.
Puteti inchiria biciclete facandu-va un cont online. Primiti un număr și va duceti cu acest numar pentru preluarea bicicletei de la standul bike-sharing.
Preturi in Ljubljana
Daca va asteptati ca Ljubljana sa fie un oras ieftin, va inselati. Nu este ieftin, dar nici scump precum Londra. Am stat la Hotel Park cu 70 de euro/noapte. Am luat prazul la restaurantul cu specific sloven Gostilna Sokol (situat in zona catedralei), iar pentru supa crema de ciuperci in paine, carnati traditionali cu varza, desert si o bere am platit 20 de euro. Din Bucuresti se poate ajunge cu avionul apeland la serviciile AirSerbia (250 euro dus-intors). Din vestul tarii se poate ajunge mai repede cu autoturismul personal.
Link-uri utile: